Logo

Retrospectiva serii autentice italiene

Dacă nu te-ai convins după atâtea materiale frumoase de faptul că la People Pub atmosfera este una autentică și unică, atunci vreau să îți povestesc despre ceea ce am trăit aici acum vreo două săptămâni, o seară frumoasă alături de prieteni și invitați, alături de vinuri bune care au completat preparatele pregătite de talentata echipă. Și dacă nu te-ai convins încă de faptul că trebuie neapărat să testezi meniul, ei bine poate un mic imbold te va ajuta. Acesta este și motivul pentru care am ales să public acest material după-amiază, când majoritatea se pregătesc să plece spre casă după o zi petrecută la job, tocmai pentru a te provoca să mergi până acolo cu prietenii. Ce contează dacă nu e sfârșit de săptămână? Un motiv în plus pentru o cină deosebită și un pahar de vin roșu, că tot se recomandă consumul zilnic.

Invitatul special de sâmbătă seara a fost Franco Cammarota, delegat la Milano al Academiei della Cucina Italiana de peste 40 de ani. Am avut ocazia să ascult o adevărată poveste, o poveste despre ingredientele italiene, o poveste despre rețetele atât de îndrăgite și pe care ador să le testez. Franco Cammarota a reușit să ne provoace papilele prin poveștile sale, prezentate frumos în Limba Română de către minunata Andreea Rada Tudor – gazda, și a reușit realmente să ne facă curioși de farfuriile care au urmat. Ți-am povestit și de faptul că echipa din bucătărie este extrem de talentată și chiar dacă de această dată nu a fost vorba de plating, a fost o explozie de arome care s-a împletit frumos cu povestea preparatelor.

Franco Cammarota ne-a dezvaluit câteva dintre secretele ingredientelor și a rețetelor italiene, pentru că alegerea ingredientelor este desigur cea mai importantă, iar în bucătăria People se folosesc pentru prepararea rețetelor produse din Italia, care provin de la producători artizanali. Și da, este unul dintre secretele pentru care preparatele sunt gustoase și autentice, tocmai pentru că se respectă aromele tradiționale. Bineînțeles că și aceste preparate speciale au fost însoțite de vinuri alese, oferite de Vlad Bibolar de la Happy Wines, care poate să îți povestească despre fiecare soi în parte și a cărui pasiune se transpune direct în pahar pentru a ne reda o senzație deosebită. Vlad a selectat și pentru această seară la People Pub, vinuri italienești alese care au acompaniat fiecare preparat.


Haide sa îți povestesc puțin despre meniul serii italiene de la People. Seara a debutat cu un pahar de spumant rose, Le Manzane – Roseo, fin și aromat, perfect pentru un început memorabil.

Aperitivul a constat în arancini di riso, mortadella alla griglia con aceto balsamico, prosciutto și burrata în compania unui vin alb – Lugana Biocora, de la Cantina Pergola. Vreau să îți spun că a fost pentru prima dată când am gustat burrata și am rămas surprinsă de modalitatea de preparare, pentru că nu știam cum se fabrică. Dacă seara a debutat cu un aperitiv delicios, ceea ce a urmat a întrecut absolut totul. Primul fel ne-a adus pe farfurie risotto con spinaci, spaghetti all’Amatriciana, lasagna al forno preparate acompaniate de un vin rose special, Kleio Rose, de la Cantina San Giorgio. Felul principal a îmbinat arome diferite și preparate diferite, dar care au format o farfurie absolut delicioasă: gamberi ai peperoncini e pomodori, cotoletta alla milanese, polpette di vitello con sugo di pomodori. Acest fel a fost serit alături de un vin rosu, Imperio LXXIV, Feudo di Santa Croce.

arancini di riso

tiramisu

Și pentru că orice cină spectaculoasă trebuie să se încheie cu un desert pe măsură, am avut parte de o desfătare a papilor pe final cu un Tiramisu, însoțit de un pahar de Feudo Ramaddini – Al Hamen, cu o dulceață subtilă și cu note puternice, perfect însă pentru acest desert.

Îți spun sincer ca în momentul în care am terminat acest material am realizat ca îmi este foame și am început să visez cu ochii deschiși la preparatele din bucătăria People Pub. Și știi ce? Am să merg să mănânc ceva bun. Vrei să mă însoțești într-o excursie culinară?